duminică, 13 martie 2011

acumcândva

Trupul îmi este permanent închis în cutii cu patru pereţi aşa cum şi sufletul îmi este permanent închis în cutia conştiinţei, în cutia cu remuşcări. Şi m-am pierdut pe drum.

Cândva, obişnuiam să-mi pun gândurile pe hârtie, să le decupez şi să le asamblez până ce formam un puzzle măcar aproape complet.

Acum nu mai găsesc piesele puzzle-ului, sunt furişate bine în spatele cutiilor frumos organizate care nu suportă şi nu acceptă sub nicio formă deranjul.

Cândva, îmi exprimam frustrările în scris, în eseuri patetice şi pseudoliterare, în care protagonista era întotdeauna victima societăţii.

Acum pot doar să strig „Sunt frustrată”, fără metafore, personificări şi epitete construite frumos.

Cândva, semnul meu de punctuaţie preferat era virgula. Acum este punctul.

Cândva, obişnuiam să râd în hohote. Acum de-abia mai pot să surâd timid.

Cândva, obişnuiam să iubesc. Să iubesc oamenii din jurul meu, să mă iubesc pe mine. Acum nu mai pot simţi nimic. Sunt goală, ca jumătatea pesimistă a paharului cu apă.

Cândva, speram. Acum...acum.

Cândva, îmi puneam întrebări. Acum vreau doar să aflu cel mai simplu şi mai rapid răspuns.

Cândva, viaţa mea obişnuia să fie frumoasă.

Viaţa mea acum mă urăşte pentru ce i-am făcut. Şi de-asta, cândva, trăiam în prezent. Acum, trăiesc în acelaşi prezent de mult timp uitat...