Cinşpe.(1)

A plecat. A trântit uşa cu putere după ce s-a certat cu maică-sa şi a plecat. A lăsat în urmă un ecou ruginit şi un iz de isterie adolescentină. A ieşit în faţa blocului şi s-a aruncat într-un taxi cu beculeţul verde aprins, lângă un şofer împuţit cu o mireasmă fină de incultură şi prostie demnă de apreciat(ea se pricepea la identificat aparenţe de genul ăsta). Aproape că i-a poruncit şoferului s-o ducă până la liceu, încă avea nervi legate de certurile cu ai ei în care se simţea atât de nedreptăţită(o imatură).
Se uita lung pe geam căci nu avea unde altundeva să se uite; bineînţeles, doar dacă nu voia să-l contemple pe intelectualul din stânga ei care, cel puţin, măcar îşi dădea silinţa să se strecoare prin trafic ca ea să ajungă cât mai repede. Dacia galbenă şi plină de poveşti uzate, scrise pe roţile ei, aluneca printre ceilalţi monştri ca un fluturaş printre ţânţari, păienjeni şi alte gângănii din astea scârboase.
I se derulau în minte fel de fel de posibile experienţe sau întâmplări deja petrecute. Toate nebuniile prin care a trecut cu prietenii ei(subliniez prieteni), toate notele mici luate fără nicio jenă, toate nopţile de vară în care nu putea să adoarmă din cauza căldurii sufocante din camera cu geamul deschis de la etajul doi unde se auzeau zgomote de motor ambalat şi înjurături elevate până târziu în noapte. Oamenii se transformau în zmei, maşinile în trăsuri întunecate şi rapide. Era o junglă. O junglă care se sfârşea brusc la apariţia primului firicel mai îndrăzneţ de lumină.
Din când în când, o voce robotică de femeie o trezea din visare. "Comuna Pantelimon, strada Speranţei, vă rog." Şi mesajul se repeta până când un alt sunet, un alt intelectual, probabil ca cel din stânga ei, îi răspundea la fel de robotic dar cu o tentă mult mai ţărănească şi degajată:"Da, păpuşă, imediat".
Traficul era infernal, şoferii frustraţi se exteriorizau în toate felurile posibile(stânga inclusiv), zbierau ca din gură de şarpe, înjurau pe oricine le ieşea în cale, lor, regilor şoselelor. Totul era un continuu scandal pe o scenă de piesă ieftină cu miros de mizerie şi fum de ţigară. A ajuns. Cel mai lung drum din viaţa ei, se gândea. A plătit şoferului. A uitat să-i lase bacşiş şi i s-a părut că înjură în urma ei. A trântit uşa taxiului galben şi s-a grăbit către intrarea şcolii pe care o frecventează de cinci ori pe săptămână, alimentând o continuă rutină. A ajuns în faţa porţii unde nea' Ilie, paznicul, se certa din nou cu o sticlă de bere ieftină. A şovăit puţin. A făcut o întoarcere bruscă de treisuteşaizeci de grade şi a fugit. A fugit de şcoală, de probleme, de absenţe, de materii, de balauri didactici. După zece metri s-a oprit. "Azi nu mă duc la şcoală". Şi-a îndesat căştile în lobii urechilor şi a început să fredoneze şi să ţină ritmul în timp ce mergea cu paşi leneşi către Piaţa Romană.
Toate fiinţele care împărţeau cu ea acelaşi trotuar(pentru că nu îi pot numi oameni), se uitau ciudat la ea. Ce?!, n-au mai văzut om care să cânte şi să danseze pe stradă? Probabil că nu.
Aglomeraţie pe trotuare, aglomeraţie pe străzi. Piaţa Romană arăta atât de urât la ora aia. Oameni preocupaţi de tot felul de gânduri, oameni care au uitat de mult să mai zâmbească, oameni guvernaţi de şefi, de mass-media şi de-mai-ştiu-eu-ce, oameni care cerşeau bani, dar dacă le dădeai un strop de fericire, riscai să te alegi cu o înjurătură, oameni care respirau bani, oameni care trăiau mai rău ca într-o colibă părăsită din sudul Africii, toate aceste clase sociale(sau antisociale, haha) aflate în antiteză pe un singur drum de beton: Magheru. A...şi câinii maidanezi, fiinţele fără speranţă.
Se plimba pustiită pe bulevard, strecurându-se printre toţi oamenii grăbiţi, cărând după ea ghiozdanul vechi şi maro, plin cu amintiri momentan sufocate de cărţi groase şi caiete cu coperţi uzate şi mâzgălite. S-a oprit pe o bordură. S-a aşezat pur şi simplu pe marginea drumului, gestul ei trecând aproape neobservat pe lângă ceilalţi monştri umani. Se simţea în siguranţă, se simţea izolată, deşi în jurul ei mişunau oamenii precum furnicile. Apoi s-a ridicat brusc şi a vrut să plece mai departe. A simţit un umăr ciocnindu-se de umărul ei, apoi a simţit o mână puternică apucându-i mâna firavă. A întors capul şi a văzut doi ochi negri şi expresivi. O răsuflare caldă şi neliniştită i-a mângâiat pielea catifelată. Inima îi bătea cu putere, i se furnica tot corpul, simţea fiori pe şira spinării. Au stat aşa, nemişcaţi, privindu-se reciproc în ochi, timp de vreo două minute...