miercuri, 19 noiembrie 2008

Filomamasotatafind

Eşti singur. Da, singur. Singur prin viaţă, singur prin moarte. Te naşti singur şi cel mai probabil, o să şi mori singur. De ce? Pentru că te ai doar pe tine. Cineva spunea cândva, demult:"Nu te încrede în nimeni". Nu fi naiv, ascultă-l. Toţi cei în care vei avea încredere ştii ce vor face? Te vor lăsa. SINGUR. Prietenii? Primii care te vor lăsa să suferi, să arzi în mizeriile celorlalţi, te vor lăsa să te sfâşie hienele, să te mănânce lupii. Se vor uita cum sufletul tău se târăşte fără speranţă prin noroi. Crezi că vor face ceva? Poate cei care au norocul să dea peste prieteni cu adevărat prieteni, o să se salveze. Ceilalţi? O să se descompună încet, în sucul propriilor lor frământări, singuri, poate sub privirile ipocrite ale aşa-zişilor prieteni ce-i vor devora până la sfârşit cu râsetele lor demonice.
Poate că te întrebi"Dar părinţii?". E bine că totuşi, îţi pui această întrebare, întrebare pe care de-abia acum ai realizat că ţi-ai pus-o. De ce? Poate pentru că te afli în permanente conflicte cu părinţii, poate că nu îi simţi atât de aproape cum ar trebui, poate că părinţii lipsesc pur şi simplu din viaţa ta. Şi totuşi, ţi-ai pus această întrebare. Păi, aşa este, părinţii sunt singurele fiinţe care te vor ajuta să te salvezi, care vor fi capabile să înţeleagă ce gândeşti, ce simţi, ce vrei, ce faci TU. Părinţii sunt cei care vor ştii să te certe atât de tare încât peste vreo douăzeci de ani o să-ţi spui"Mamă, ce mi-au făcut ai mei când aveam 14/15/16/17/etc. ani", dar o să fie acolo pentru tine, o să te susţină, indiferent de alegerile pe care le faci, o să se pună in pielea ta ca să vadă ce ai vrut, de fapt, să zici, o să...îţi demonstreze cât de mult te iubesc, de fapt. Şi poate, tot peste douăzeci de ani o să-ţi zici"Mama, ce părinţi ca lumea am."
Şi poate sufletul n-o să ţi se mai târască prin noroi, deşi prietenii ţi l-au mototolit şi i-au dat un şut în mlaştină, poate n-o să te mai zbaţi singur şi poate n-o să mai fierbi in zeama neliniştilor tale. Aşa că du-te şi îmbrăţişeaz-o pe "mami" şi ignoră ce e în jur. Ascultă doar când trebuie şi iubeşte pe cine merită.

3 comentarii:

Deiu spunea...

Lulu...>:d<:x:*

Articoulul e prea tare dar...oricum,vreau sa vorbim pe mess;))
>:d<:X

Maria spunea...

este destul de trist, dar adevarat.

imi place cum scrii, e un stil dragut :).

Andreea spunea...

Imi place foarte mult blog-ul tau. Ti-am citit toate postarile. Apreciez foarte mult la tine, faptul ca stii sa iti traiesti viata! Zambind. Felicitari! Nu multi mai sunt asa. Majoritatea sunt scufundati in griji si probleme. (deja ma abat de la subiect)
oricum, toate subiectele tale sunt foarte interesante.